Excelenta Sa, Ambasadorul Statelor Unite ale Americii in Romania, Hans Klemm a vizitat luni, 18 aprilie 2016, prototipul EFdeN 4C - Centrul de Cercetare a Conditiilor de Confort din Romania, declarand ca "EFdeN reprezinta un exemplu de inovatie si inginerie romaneasca."
Proiect Olin - EFdeN - 2016
Excelenta Sa, Ambasadorul Statelor Unite ale Americii in Romania, Hans Klemm a vizitat luni, 18 aprilie 2016, prototipul EFdeN 4C - Centrul de Cercetare a Conditiilor de Confort din Romania, declarand ca "EFdeN reprezinta un exemplu de inovatie si inginerie romaneasca."
Proiectul a fost admirat de catre oficialitatile americane, care au apreciat implicarea echipei pentru schimbarea pe care vor sa o aduca in domeniul eficientei energetice si a mediului inconjurator.
EFDEN a inceput odata cu Solar Decathlon 2014 de la Versailles, unde a reprezentat Romania si Europa de Est in cadrul competitiei internationale de case solare. Proiectul este unul de educatie si cercetare romanesc, cu o echipa alcatuita din studenti voluntari de la mai multe universitati.
Acestia au proiectat si construit o casa solara, sigura si confortabila, 100% electrica si prietenoasa cu mediul. Dupa competitie, studentii au asamblat din nou casa, in cadrul Facultatii de Inginerie a Instalatiilor, functionand ca Centru de Cercetare a Conditiilor de Confort ce este deschis publicului larg in fiecare joi (intre 18.00 - 20.00) si duminica (intre orele 12.00 - 16.00).
La eveniment au participat rectorii Universitatii Tehnice de Constructii Bucuresti si Universitatii de Arhitectura si Urbanism "Ion Mincu", profesorii implicati, membrii echipei EFDEN, dar si reprezentanti ai companiilor care i-au sustinut pe studenti si au discutat despre importanta unui astfel de proiect pentru societate si pentru universitati ca si abordare practica pentru dezvoltarea personala si profesionala a studentilor.
Valoarea intregului proiect initiat acum 3 ani, se ridica la aproximativ 1,3 milioane euro prin colaborarea cu peste 120 de companii private, 90% din suma reprezentand materiale, produse si servicii si doar 10% contributii financiare. Pentru viitor, EFDEN propune un plan de industrializare a prototipului, fapt ce ar duce la o scadere substantiala a pretului, pentru a se putea incadra astfel in programul Prima Casa.